Cu toții ne dorim echilibru; să simțim echilibrul în viețile noastre, pe toate planurile, de la finanțe până la familie, și până la relații în afara familiei de bază, pare a fi un țel pentru noi oamenii.
Cu toții tânjim după echilibru, după armonie și bunăstare, și avem adesea momente în care simțim toate acestea în viețile noastre, și ne spunem în sinea noastră: "oh, wow! așa îmi doresc pentru totdeauna!"
Și cumva, începem să respingem și alte momente, și alte stări, care nu corespund aceleia de echilibru. Și cu cât respingem mai tare, cu atât ne vin în față din ce în ce mai multe situații și oameni care ne arată un real dezechilibru. Și simțim haosul din plin, ajungând să ne întrebăm dacă așa va fi toată viața noastră, de ce și când s-a întâmplat să alunecăm pe această pantă ascendentă, și cum ne oprim din alunecare?
Simțim că nu putem controla nimic, și, cu toate acestea, împingem controlul la maxim, forțând, opunând rezistență la tot ce vine din exterior, ca o apărare, ca un scut de protecție, îndreptându-ne eronat atenția către exterior.
De fapt, exteriorul ne arată haosul intern, care nu este chiar atât de groaznic precum pare, doar că nevoia de control a minții și a ego-ului îl amplifică, și nu doar atât, dar mai ales faptul că am început inconștient să respingem tot ceea ce nu ne place, fără a conștientiza acest lucru.
Ne-am creat bule "magice" protectoare, în care simțim de fapt că ne sufocăm, crezând din nou, eronat, că exteriorul ne sufocă. Această senzație este de fapt generată de propria bulă, pentru că totul are loc în noi, iar aceste emoții reprimate, aceste părți din noi reprimate, respinse, negate, de care nu am vrut să mai știm, sunt tot aici cu noi, în bula noastră de protecție.
"Eu nu sunt așa" este fraza de negare care poate include orice ne mințim noi adesea că nu suntem, alegând și selectând ce ne dorim de fapt să fim. Ne dorim să fim doar buni, doar empatici, doar blânzi, doar calmi, doar calzi, doar prezenți, doar zen, doar un dans, și-un zâmbet, și-o veselie. Sau, din contră, ne identificăm cu stări de confuzie, de agresivitate, de tristețe, și credem că asta suntem: "așa sunt eu, stresat. Așa funcționez eu, altfel nu pot, altfel nu știu. " Și eu foloseam frecvent fraza aceasta, co-creând stres în viața mea, constant.
Și exemplele pot continua, atât cu "așa sunt eu", cât și cu "eu nu sunt așa." Negarea a ceea ce nu ne place, respingerea acelor părți din noi, cât și identificarea cu o stare, co-creează aceste situații în viețile noastre, pentru a le vedea, accepta, integra, și pentru a le elibera ulterior, odată integrată lecția.
Pentru a ști să recunoaștem, să primim echilibrul, liniștea, este necesar să învățăm prin observație, să încetinim ritmul. Mai încet, mai molcom, mai așezat, și permițând să ne vedem și să ne acceptăm cu adevărat, exact așa cum suntem; să vedem și să acceptăm că suntem tot ceea ce am respins la noi, care se întoarce acum în forță, uneori sub forme agresive sau violente, după atât de multe încercări poate...
Permitem așezarea și liniștea doar după ce am înțeles și integrat toate aceste umbre, ale respingerii și agresivității de sine. Se transformă atunci oglinzile în daruri și abilități minunate, ne vedem pe noi cei reali cei autentici, după ce am integrat umbrele. Nu putem sări etape, nu putem nega ceea ce este în noi și strigă să se facă văzut, auzit, acceptat, integrat...
Este esențial să revenim din nou și din nou cu atenția la copilul interior, atât de mic, de neajutorat, de speriat, de neînțeles, care se simte neiubit, și care are atâta nevoie de acceptare, de iubire, de un spațiu de siguranță. Are nevoie să știe că în sfârșit contează, că este important, că are voie să se exprime fără a i se spune să tacă, are voie să cânte fără a crede că se face de rușine, are nevoie să știe că este auzit și că inima, sufletul, plânsul lui contează pentru părinte. Acum, tu ești părintele lui, cel de la care așteaptă, cel care îi poate oferi înțelegere, blândețe, acceptare, și acel spațiu de siguranță de care a simțit de multe ori că a fost privat. Fii acolo pentru el, pentru ea, băiețel interior, fetiță interioară, niciodată nu este prea târziu. Și astfel, vei reînvăța blândețea față de sine, și o vei putea manifesta și în exteriorul tău, cu copiii tăi, care merită blândețea ta, atenția ta, merită să fie respectați, să fie ascultați, să simtă și să știe că sunt importanți, că sunt iubiți necondiționat, că sunt perfecți exact așa sunt.
Echilibrul se face simțit ușor ușor în viețile noastre, în tot acest proces minunat dar atât de dificil uneori, de acceptare de sine.
Dar viața nu este doar echilibru, este ca o salată mixtă cu de toate, care, luate separat, unele pot avea gusturi ciudate sau ușor deranjante, luate însă împreună, ca un întreg, oferă încântare, extaz, senzații explozive papilelor gustative.
