Ely Curca

Fluturii, această minune a naturii și a vieții, a Creației, ființe sublime, suave, gingașe, superbe, magice, care trec prin momente dificile în acest proces de metamorfozare, de transformare, pentru a ajunge la apogeul evoluției lor.
Îi ador, pentru că sunt nu doar de o frumusețe și de o suavitate extraordinare, și ne încântă privirile cu magia lor, dar și pentru faptul că ne fac să apreciem mai mult și să înțelegem mai bine tot acest proces al transformării, de la ou, la larvă, omidă, cocon și ajungând la superbul fluture.
Fiecare dintre noi ajunge la un moment dat să fie fluture, ajunge să își desfacă aripile larg, să încânte privirile cu splendoarea ce o oferă celorlalți, cu gingășia, cu povestea aripilor lui. Fiecare are o poveste de spus, despre cum a ajuns să fie fluture.
Ajungem să fim fluturi fiecare în ritmul său, fiecare la momentul său, și atunci când suntem pregătiți cu adevărat, după ce am trecut prin toate etapele procesului de transformare. Și de acolo și de atunci, împrăștiem în jurul nostru frumusețe, gingășie, admirație, grație, magie. Cu toții admirăm fluturii, dar câți dintre noi conștientizăm ce proces parcurg ei până la stadiul actual, până la frumusețea și gingășia absolute? Îi admirăm pe cei care ajung fluturi, sau îi invidiem, dar câți dintre noi conștientizăm faptul că nu s-au născut fluturi?
Bătăi suave de aripi, ca și cum timpul s-ar opri în loc pentru câteva clipe... Dar ce înseamnă timpul pentru sufletul nemuritor?
Pentru acest corp însă, înseamnă mult, pentru că avem șansa nemaiîntâlnită de a face pace cu noi înșine și cu sufletul nostru, de a ne cunoaște sufletul până în străfundul lui, și de a ne înfrunta demonii în tot acest proces transformațional, regenerativ, recuperativ...

"Fluturaș, nu mai ai aripioare/ D-nul conte ți le-a retezat."

Aceste versuri m-au întristat foarte tare. Sunt dintr-un cântec pentru copii, iar imaginile arată un fluture cu aripile tăiate, și un copil răutăcios cu o foarfecă în mână...
Imagini de-a dreptul sinistre și dureroase, din care am înțeles că "domnul conte" este acel copil..
De ce a ales acel copil să îi taie aripile fluturelui? Pentru că și lui cineva, cândva, un adult, "i-a tăiat aripile"... Cineva, cândva, un adult care ar fi trebuit să îl îndrume, să îl ghideze, să îi ghideze pașii și inima către adevăr, către cunoaștere, către divinitate, către bunătate și compasiune, către iubire infinită pentru tot ce înseamnă energie, viață... Un adult care ar fi trebuit cu răbdare și căldură să îl țină de mână și să îl asigure că este acolo lângă el să îi ghideze pașii, să îl încurajeze să nu îi fie teamă să încerce, să exploreze, să cunoască, să pună întrebări, să meargă, să alerge, să iubească, să trăiască! Un adult care el însuși a avut aripile frânte, și care nu s-a vindecat, transmițându-i puiului de om căruia îi este ghid în această viață teama de eșec, teama de oameni, neîncrederea în oameni, neîncrederea în sine însuși.
Să vindecăm copilul din noi, pentru a nu fi nevoie să vindecăm copilul din fața noastră! El are încredere deplină în noi, în ghidarea noastră, în tot ceea ce spunem și facem.
Să fim așadar responsabili nu la modul de frică insuflată sufletului copilului, nici la modul de ocrotire excesivă, ci la modul de vindecare emoțională a noastră, pentru o viață echilibrată pentru noi, și pentru ei. Copiii sunt proiecția echilibrului nostru interior. Cum te vezi pe tine, uitându-te în ochii și la emoțiile copilului tău?

Am citit undeva că fluturii au sânge rece, și atunci au nevoie de soare pentru a zbura. Cât de asemănători suntem unii cu alții, ființe divine! Noi nu avem sânge rece, dar lumina și căldura din ființa noastră odată activate în inimă, recunoscute și stabilită și conștientizată conexiunea cu ele, ne conectează cu lumina și căldura Sursei, iar Soarele este cel fără de care lumea și viața pe această planetă nu ar mai fi la fel. Așadar de lumină și către lumină suntem atrași cu toții. Suntem lumină pură, și avem nevoie să simțim căldura luminii pure pentru a ne dezvolta armonios, în echilibru, și pentru a ne putea privi admirativ aripile cum se desfac fără teamă către lume.
Suntem toți fluturi la un moment dat, fluturi care zboară printre curcubee și unicorni, dragoni și zâne, magie pură izvorâtă din inimile noastre! Cerul este limita, și nici măcar el! Dați-vă voie să visați, să simțiți, să zburați, și permiteți-le copiilor noștri magici să zboare!
Vă îmbrățișez cu aripile larg deschise, pe care le unesc într-o cuprindere suavă magică peste inimile voastre!