Suntem fiinte umane, dincolo de esenta divina care suntem, suntem aici, in materie, in carne si oase. Si acest lucru ne face sa percepem inca dureros multe experiente.
Ni se par nedrepte multe lucruri, evenimente, sau reactii. Este o perceptie dezechilibrata, dintr-o rana care ne face sa percepem doar minusul, cand de fapt plusul este si el acolo, pentru ca Universul inseamna Echilibru.
Ne simtim respinsi si criticati, dar din rana noastra nu percepem faptul ca nu pe noi ca oameni ne respinge cineva, ci uneori comportamentul nostru este respins sau criticat, ca o reactie de aparare, de protectie, atunci cand celalalt se simte respins, atacat, pus la zid, incoltit, cand simte ca ii este incalcat spatiul. Dar noi o simtim la modul extrem de personal, pentru ca ne-am obisnuit in a confunda omul cu comportamentul atat de mult, incat afirmam fara nici o retinere:
- ma deranjeaza X, in loc de: ma deranjeaza comportamentul lui X
- nu il (mai) suport pe X in loc de: nu imi place, nu suport, nu sunt de acord cu atitudinea / comportamentul lui X
Ajungem astfel sa nu vedem oamenii de dincolo de masti, pentru ca ii identificam, si ne identificam cu ranile noastre. Iar ceea ce vreau sa iti spun acum, este ca TU NU ESTI RANA TA!
Venim din copilarie cu multe perceptii dezechilibrate despre viata: nu ne simtim in siguranta, ne simtim vulnerabili, blocati, judecati, insuficienti, gresiti, neauziti, nevazuti, lipsiti de valoare, neiubiti.
Iar toate aceste perceptii, rani, dureri, daca alegem sa nu vedem dincolo de ele, ci sa ramanem in ele, ne mentin in suferinta, purtand masti care ne costa foarte scump! Masti care ne costa intreaga noastra viata, care ar putea fi libera, eliberata de prejudecati, viata in care am putea manifesta cu usurinta tot ce ne dorim, daca am alege cu curaj sa vedem dincolo de rana. Dar noi credem cu naivitate ca ne costa doar bani, aceste masti. Credem cu naivitate ca despre bani este vorba de fiecare data. Credem cu naivitate, dar cu convingere maxima, ca nu avem bani, ca nu meritam bani, ca suntem morti fara bani. Nu ne alegem pe noi, nu alegem sufletele noastre, noi, ca oameni, pentru ca nu avem BANI, dar banii nostri se duc toti pe măști iluzorii care credem ca ne cumpara linistea sufleteasca, acceptarea, iubirea, cand de fapt este o poleiala. Aurit, nu inseamna aur.
A trece prin durere, a nu fugi de ea, sau pe langa ea, a nu o mai nega, a nu mai crede in circumstante nefavorabile, in semne interpretate gresit, din ego, care ne fac sa renuntam la evolutia noastra, a nu mai cauta vinovati in exterior, este un act de mare curaj si asumare a propriei vieti. Si oricat de dureros se simte uneori, a trece prin durere, este singura cale! Pentru ca nu exista lumina, fara intuneric! Nu putem scoate la lumina, la suprafata adevarul din noi, esenta noastra adevarata, fara a trece prin toata durerea, rusinea, umilinta, respingerea ce le simtim, tocmai pentru a invata sa nu mai alegem durerea, sa nu ne mai fie rusine cu noi, sa nu ne mai umilim pe noi insine, sa nu ne mai respingem. Doar asa ajungem la iubirea adevarata de sine, si umplem noi insine golurile emotionale pe care pana acum am asteptat sa le umple altii.
Pana atunci insa, respingem din frica schimbarea, tinem cu dintii de vechiul eu, ne zbatem in suferinta, si purtam masti care mai de care mai scumpe, care se vad de la casa, masina, vacantele cele mai luxoase, pana la accesorii, haine, parfumuri, cursurile cele mai scumpe. Dependetele si demonstratiile ne fac sa simtim o nevoie acuta de a cumpara, de a umple ceva, de a demonstra ceva, pana la panica de a nu ramane fara bani, pentru ca nu am mai avea cu ce sa ne umplem aceste goluri care ar deveni astfel extrem de dureroase, pentru ca nu stim sa ne iubim asa cum suntem, fara toate aceste maști.
Judecam, criticam oamenii care fac bani cu usurinta, si ne simtim nedreptatiti ca noi nu o facem.
Atunci intervin doua aspecte:
- intram in rolul salvatorului, care ne duce cu atentia de la noi catre restul lumii, care este nevoiasa, neputincioasa (in perceptia noastra), ca sa para ca nu este despre noi, de fapt. Noi ne dorim sa salvam lumea. Dar din rana noastra, nu intelegem ca lumea nu vrea sa fie salvata, nu are nevoie sa fie salvata!
Si tocmai prin aceasta perceptie etichetam, automat ne consideram superiori altora, care sunt nevoiasi, saraci, au nevoie de salvare (noi ne simtim inconstient superiori lor) pentru ca nu intelegem si nu respectam alegerile unui suflet de a experimenta ceva ce si-a ales.
- nu vedem / negam / desconsideram munca de ani de zile, sau poate chiar zeci de ani a celor pe care acum ii vedem cum castiga banii cu usurinta (in perceptia noastra). Nu vedem investitia in ei insisi a acestor oameni care au depasit atat de multe bariere, au schimbat atat de multe tipare vechi de sute de ani, nu le vedem sutele de nopti nedormite, miile de euro investite in cresterea, vindecarea, echilibrarea lor, nu vedem toata durerea prin care au trecut pentru a ajunge acum aici sus, unde ii vedem noi. Si nu stim nici acum prin ce procese trec, dar punem etichete si venim cu perceptii dezechilibrate, din propria noastra nesiguranta, din faptul ca nu ne-am simtit niciodata validati, si cautam validare externa, din faptul ca nu ne-am simtit vazuti, auziti, ascultati, aprobati de mama si de tata.
Stiti care este partea cea mai interesanta? Faptul ca tocmai saltul si curajul facut de a ne asuma procese de vindecare, de echilibrare a acestor rani ne-ar debloca si noua abundenta, manifestarea cu usurinta.
Pentru ca, de exemplu, in cazul ranii de nedreptate, atunci cand ti se pare nedrept ca cineva castiga mai multi bani, sau ca ii castiga cu usurinta, pe tine, tocmai rana aceasta te face sa crezi si sa simti ca:
- banii se castiga cu greutate
- e nevoie de foarte multa munca pentru a avea bani multi
- banii sunt greu de obtinut, si greu de pastrat
- trebuie sa muncesc mult
Iar cum noi stim deja ca ceea ce credem ne creeaza realitatea si viata, ce se intampla este ca:
- nu ne asumam proiecte /procese pe termen lung (ne temen de asumare, de a planifica, de esec, de munca grea)
- ajungem la munca multa, epuizare, greutate, ceea ce ne ingreuneaza si procesele, uneori chiar inainte de a incepe obosim deja mental
- muncim foarte mult pentru niste bani pe care din echilibru i-am castiga cu mult mai multa usurinta
- nu ducem la bun sfarsit proiecte, procese, renuntam
- banii devin sursa de conflict, sau subiect de evitat, nu stim sa discutam despre bani cu usurinta, cu detasare pentru ca ne temem de conflicte
- banii devin o sursa de frustrare
- nu stim sa gestionam conflictele, ne simtim criticati, judecati, si renuntam
- nu stim sa purtam discutii despre bani, ne frustram, si le evitam
- ne simtim obositi, neintelesi, irascibili, simtim mult stres in legatura cu banii, cu manifestarea, cu finantele
Ce avem de facut?
- de constientizat ca avem aceasta rana de nedreptate
- sa incepem un proces de echilibrare emotionala prin care sa ne validam pe noi insine, si sa ne dam voie sa revenim la noi cei adevarati, asa cum simtim sa fim
- de facut pasi concreti in a ne asuma proiecte
- lucru pe credintele limitative
- lucru energetic (neam, karma)
De constientizat faptul ca Sursa abundentei izvoraste intotdeauna din ceea ce suntem!
Adica, ceea ce suntem in interior aceea manifestam in realitatea noastra exterioara.
Si mai bine spus, referitor la Legea Atractiei, atragem ceea ce suntem si nu ceea ce ne dorim.
Pana cand nu schimbam interiorul, pana cand nu inlocuim vechile tipare si credinte, manifestam de fiecare data si in mod repetat ceea ce credem inconstient de fapt despre noi, despre bani, despre viata.
Ce crezi despre acest articol? Daca ti se pare mai dur, daca scutura, trezeste ceva in tine ca sa te alegi pe tine cel/cea adevarat/a si sufletul tau, si sa renunti la a mai gasi scuze pentru a nu-ti alege sufletul, ma bucur.
Te iubesc, Suflete!
Eliza
