Ely Curca

terapie regresivă și șamanism

Blog / Postare

Natura tămăduitoare. Mulțumesc, iubită Mamă!

Scris: 2021-10-29 23:16:05 Natura tămăduitoare. Mulțumesc, iubită Mamă!

Să simți mâna vindecătoare a Mamei pe creștetul capului, și mângâierea ei caldă pe obraz, strângerea în brațe cu miros de brad și de urzică, de mușețel și lavandă, de iarbă crudă, de frunze uscate de toamnă, și vântul curățindu-ți toate celulele, apa rece și clară mângâindu-ți picioarele, este o adevărată binecuvântare! Mă simt privilegiată, mă simt minunată, mă simt unică în ochii ei, la atingerile ei tămăduitoare, simt cum îmi vibrează sufletul de emoție și de fericire, simt beatitudine, mă simt plină! Plină de viață, și simt viața cum îmi curge prin vene mult mai intens și mai conștient atunci când sunt cu ea, cu Mama Pământ, cu Mama Natură.
Am renegat pământul și l-am urât, am fugit de el, pentru a mă vindeca și pentru a mă reîntoarce la el. Pentru a-mi cere iertare, și pentru a ierta. Pentru a cere susținere, și pentru a mă simți susținută, și iubită, acceptată, minunată, folositoare, utilă.
Așa cum spun șamanii dragi, sunt oameni care au ales să fie protectorii pământului. Aceștia sunt oameni asumați și curajoși, cu iubire și respect profund față de Pacha Mama și față de orice formă de viață. Ei au un rol extrem de important, acela de a proteja natura și viața, și de a vindeca emoțional, mental și fizic, și de a transmite mai departe învățături sacre, de mult uitate de societatea occidentală.
Omul modern, mai ales cel din mediul urban, se crede superior oricărei forme de viață, și afișează indiferență la adresa vieții în general, a animalelor, a apelor și a pământului în mod special, și ignoranță totală atunci când vine vorba de a conștientiza faptul că pământul pe care calcă, copacii pe lângă care trece, vietățile pădurilor, apele, pietrele, toate sunt energie, și viață.
În plus, pe lângă viața palpabilă, ușor de observat cu ochiul liber, mai sunt forme de viață ce nu pot fi percepute cu ochiul liber, acești apărători ai naturii, acești spiriduși numiți ementali, pe care un om închistat în minte evident că nu are cum să îi perceapă vreodată.
Omul ignorant și fățarnic, nerecunoscător și lipsit de empatie al zilelor noastre cere dovezi vizibile și palpabile pentru absolut orice, uitând faptul că știința există de doar câțiva zeci de ani, încercând să explice ceea ce mintea cere să fie explicat. Însă omul este mai mult decât mintea sa, iar omul deschis la ceea ce poate exista dincolo de rațiune, chiar și omul de știință al prezentului înțelege deja și percepe, că există mai mult decât aceste corpuri, decât aceste forme, și că totul este energie.
Întoarcerea la natură se produce în cazul majorității oamenilor deja. Extrem de mulți simt deja chemarea pământului, chemarea la îmbrățișare, la iertare, la fixare, la stabilitate, reîntoarcerea la origini, la esență, la primordial. Printre cei care simt chemarea și se pregătesc să îi dea curs, mă număr evident și eu, acest apărător al pământului, cu o iubire nemărginită față de tot ceea ce înseamnă viață, și iubire!
Mă simt onorată, și îi mulțumesc spiritului meu, și sufletului meu, pământului minunat, dar și Sursei eterne infinite, pentru ghidare și pentru susținere.
Conexiunea mea cu Natura, cu Gaia, cu toate elementele ei naturale, cu medicina sacră a Pământului, a Apei, a Aerului și a Focului nu este un secret pentru cine mă cunoaște.
Mesajele pe care le primesc pentru oameni de la Pământ, iubirea profundă pe care o simt pentru el, pentru natură, pentru tot ceea ce înseamnă Viață, Spirit, sunt pentru mine o mare binecuvântare, și o onoare.
Cu toții am putea beneficia de aceste mesaje, de conectarea cu Mama Natură, însă majoritatea oamenilor din păcate nu respectă natura, și tot ceea ce oferă ea.
Cele mai frumoase momente eu le petrec acolo, în mijlocul naturii. Cele mai intense conectări, cele mai profunde curățiri le am acolo. Ea mă ascultă, mă susține, mă ajută. Iar eu, la rândul meu, fac tot ce pot pentru EA. Plâng împreună cu ea, râd împreună cu ea, și o ajut să respire, acolo unde alții o sufocă.
Ea este mamă pentru noi, ne oferă cu iubire necondiționată atât de multe! De la hrană, adăpost, leacuri eficiente, tinerețe, sănătate, iubire, energie, curățiri energetice profunde, conectare cu partea noastră eterică, cu ființele sale minunate, cu Spiritul Pământului.
Așa încât, fiind atât de profund conectată cu ea, am simțit intuitiv și fără nici un efort, atât de natural și de firesc, chemarea către plantele minunate ale acestui pământ!
Suntem binecuvântați cu iubirea pământului, și suntem binecuvântați cu iubirea plantelor lui, adevărate minuni care sunt aici cu mult înaintea oamenilor. Ele merită aprecierea și respectul nostru, merită atenție și recunoștință, recunoaștere, pentru tot ceea ce oferă corpului, minții și spiritului uman.
Natura și Universul mi-au deschis așadar acest nou drum, alături de ceea ce fac deja, ca o minunată completare. Sunt în proces de cunoaștere a limbii negrăite a plantelor. Am început să experimentez cu ele, să le cunosc, și să le utilizez, aducând aceste minuni vindecătoare și de înfrumusețare, de curățare și de purificare, colorate și natural parfumate, în viața mea, și a celor dragi mie.
Pentru că întotdeauna, de când mă știu, mi-am dorit un păr sănătos, plin de vitalitate, strălucitor! Și niciodată nu l-am avut, indiferent câte produse am folosit, chiar și dintre cele mai scumpe, cunoscute, mai puțin cunoscute, declarate bio sau vegane.
Spuneam, până acum. Pentru că mă apropii atât de natural, de simplu și de frumos de a avea exact părul pe care mi l-am dorit, un păr de "reclamă" cum obișnuiam eu să spun. Și acest lucru se întâmplă din trei motive:
 conștientizarea faptului că părul este un organism viu, comunicarea cu el
 curățirea lui de traume, emoții reziduale
 uleiuri create de mine, din plante naturale.
Pentru că întotdeauna mi-am dorit o piele sănătoasă, radiantă, fermă, hidratată.
Pentru că întotdeauna am iubit ceaiurile de fructe și pe cele din plante, și de ani de zile îmi culeg singură plantele, mai nou, și fructele ușor-ușor.
Am început așadar cu pași mărunți dar siguri ghidată de natura-mi dragă pe care o iubesc infinit, și căreia îi sunt profund recunoscătoare.
Sunt departe încă de cunoaștere, dar mă simt ghidată și motivată de iubirea pentru oameni, de dorința de a-i ajuta să fie și să se simtă frumoși, și sănătoși. Și sunt ghidată de dorința de a face oamenii să conștientizeze cât de prietenă le este natura. Cât de devotată. Cât de mult îi iubește.
Am început să citesc despre plante, să le caut în natură, și să folosesc plante simple, extrem de accesibile nouă tuturor, cărora însă nu le cunoaștem întrebuințările, multitudinea de vitamine ce le conțin, și nici aportul pe care îl aduc pielii noastre, părului, corpului nostru, atât intern, cât și extern.
Visul meu cel mai recent este de a avea propria-mi "farmacie", plină de buchete pentru fumigații din combinații minunate, de alifii pentru dureri, pentru pete, iritații, eczeme, dureri musculare, tuse, până la săruri de baie, pe care le creez din sare naturală pură de ocnă, cu plante naturale culese de mine, și uleiuri esențiale.
Toate aceste minuni sunt create cu cea mai mare dragoste și cu INTENȚII, pentru o eficacitate maximă.
Vă postez în articol și câteva poze cu ceea ce am creat:
 - cremă de măceșe și gherghine, extrem de bogată în vitamina C și antioxidanți
 - ulei de brad pentru uz extern, pentru corp, pentru baie, calmează, desfundă nasul, ajută în caz de răceli, dar și previne răceala, este eficient și în caz de tuse etc.
 - ulei de cedru siberian cu urzică
  - ulei de urzică
Se știe printre cunoscători deja de această minune a naturii, numită cedrul, în special cedrul siberian, care figurează încă din antichitate în scrieri, chiar și în biblie. A fost cumva ascunsă ulterior această prețioasă informație pentru omenire, motivele sunt evidente. Cedrul siberian vindecă practic orice, se poate folosi atât intern, cât și extern.
Iar urzica, ce să mai discutăm? Această plantă care curăță și purifică sângele, ea este un dar al planetei pentru noi.
Așadar am făcut și un ulei simplu de urzică, pe care îl folosesc atât extern, ca și mască pentru păr, pentru piele, pentru bubițe și erupții la copil l-am folosit cu succes, cât și pentru față, dar și intern, pentru tuse, curățiri.
Și pregătesc în continuare ce mai pot acum, restul începând cu primăvara. Am la dispoziție o iarnă întreagă să asimilez încă informații, și să fac combinații din ceea ce am adunat vara aceasta.
 - crema de mușețel, o minune pentru ten, dar și pentru corp: antiseptica, antiinflamatoare, cicatrizanta, hidratantă.
 - sarea de baie, din sare mare pură de ocnă, cu intenții, cu sau fără uleiuri esențiale, cu sau fără plante naturale uscate.
 - cremă de trandafiri
 - cremă de gălbenele
 - fructe uscate și plante uscate pentru ceaiuri
 - produse din măceșe
Și multe altele plănuiesc să creez, baghete pentru fumigații, pe care eu până acum le cumpăram, le voi crea eu. Eu le folosesc frecvent în a purifica și curăți energetic casa, și pe toți cei care locuiesc în ea. Plantele sunt minuni naturale ajutătoare, ele purifică, curăță, calmează, vindecă, și sunt  culese de mine cu gingășie, cu recunoștință și cu multă multă iubire!
Abia aștept să învăț din ce în ce mai multe, și să vă încânt cu minunile naturii divine!
Pentru cine este interesat, rog să îmi scrie în privat.
Sunt aici să te ajut, să te ghidez, să te susțin cu tot ceea ce am eu ca și cunoaștere, ca și experiență, cu tot ceea ce simt, pot, asimilez, cu tot ceea ce simt să ofer și celorlalți, ghidată de Spiritul meu, căruia îi mulțumesc.


Cu iubire, Eliza

Ely Curca - Autor

Ajut sufletele rănite să se vindece. Le ghidez părțile pierdute, pentru a se întoarce și pentru a se reuni cu sufletul de la care au plecat. Ajut la conștientizarea arborelui genealogic, și la restabilirea legăturii cu străbunii, întru vindecare.
Ghidez întru vindecarea pântecului, a străbunilor, desfaceri de contracte nebenefice, trauma originară, te ghidez în a-ți reaminti cine ești și pentru ce ești aici, te ajut să te deschizi în a-ți primi și conștientiza darurile divine, cât și darurile de la străbuni, abilitățile pierdute, sau să-ți deblochezi inima. Te ajut să îți restabilești echilibrul și conexiunea cu divinitatea, cu Sinele tău Înalt, cu Universul și cu Pământul.
Dar pentru toate acestea, am nevoie și de ajutorul tău, am nevoie ca tu să trăiești conștient, și să lucrezi cu tine permanent și constant de acum, de când ai ales să faci din tine o prioritate.
Introspecția, ne ajută să ne descoperim, să ne cunoaștem pe noi înșine, să ne reamintim cine suntem de fapt. Nu-ți fie teamă să petreci timp cu tine, nu-ți fie teamă de ceea ce ai putea descoperi despre tine! Ceea ce ai trăit și experimentat până acum, te-a adus în momentul de acum, la aceste conștientizări. Te aștept cu tot dragul, și te invit cu iubire, dacă simți chemarea, vino să te ghidez și să te ajut să te redescoperi, și să te vindeci!

Te îmbrățișez cu sufletul!

Căutare