Dimineata de 8 ianuarie astazi. Am iesit afara cu cafeaua sa ma conectez cu dimineata, sa imi fac ritualul zilnic, pasii prin gradina, respiratiile, si sa simt viata, asa de dimineata.
Mi-a venit o idee, sa incerc sa merg desculta. Desi nu era inghetat inca la noi, si nici zapada, totusi ploua, si era rece. Instant, m-am conectat la energia unei participante la procesul de vindecare a pantecului, sustinut de mine, care tot pe o vreme destul de rece, a mers desculta prin padure timp de vreo 20 de minute.
Ideea este ca nu mai facuse asta. In proces, de-a lungul celor 6 editii de pana acum, ne-am provocat si sustinut reciproc, si multe femei au simtit pur si simplu un indemn interior, care le-a scos din zona de confort, a se citi din amorteala, au iesit din uitare, din frici, stereotipuri, tipare si toate cele, care ne-au facut sa credem ca natura, frigul, apa, vantul, toate ne imbolnavesc..
Au mers desculte pe iarba, desculte pe pamant, poate pentru prima data din copilarie, au imbratisat copacii, au inceput sa simta natura, glasul si chemarea ei, mesajele ei in pantece, in inimi, in corpurile lor.
Revenind la simtirea mea, m-am trezit conectata la acea amintire, cu participanta mea. Doar ca eu nu am rezistat prea multe minute desculta pe pamantul si iarba reci si ude, in ianuarie. Am fost totusi bucuroasa ca am ascultat indemnul.
Un rece dureros a inceput sa urce sus in corp, prin picioare. Atunci, va vine sa credeti sau nu, am simtit viata in corp!
Si m-am intrebat in sinea mea: dupa atata propagat blandetea de sine, viata cu usurinta, inca mai am nevoie de astfel de socuri pentru a simti viata in corp?
Raspunsul a fost: da!
Pentru ca Natura Mama, la fel ca si mama fizica ce ne-a dat nastere, este in echilibru. Ea ne arata toate fazele ei. Ea doar este. Noi ne-am obisnuit sa cautam doar binele, doar usorul, doar frumosul, perceptia noastra despre ceea ce inseamna toate acestea, si avem tendinta de a fugi de celelalte aspecte, care nu corespund cerintelor mintii, imaginatiei, asteptarilor noastre.
Dar totul este ciclic. Totul este in miscare. Totul este in continua transformare. Asa cum si noi, la fel si natura.
Asa cum natura, la fel si fiinta umana, care este conectata la ciclicitatea naturii.
Nu putem purta ghete tot timpul, ca sa nu ne fie rece. Da, ne protejam cand simte corpul, dar nu la modul de a nu ne atinge nimic.
Nu putem purta papuci tot timpul, de frica de a nu ne intepa.
Nu putem purta geaca tot timpul, de frica de a nu ne uda.
Nu putem cere naturii cum sa fie. Ea doar este. Nu putem cere mamei cum sa fie. Ea doar este.
Asteptarile noastre sunt de fapt cele care modifica si dezechilibreaza realitatea, si ne fac sa fim nemultumiti: nu imi place vantul.. ah, iar ploua, vreau soare!... ce frig e, nu imi place frigul!... ce cald e, e prea cald!... si am ajuns sa nu fim multumiti niciodata. Ii cerem naturii, sa se adapteze dupa cerintele noastre, cand de fapt normalitatea, ciclicitatea, firescul inseamna fix invers...
In plus, natura ne caleste corpul, ne provoaca mintea, si ne mentine curiosi tot timpul. Ne invata sa ne conectam cu noi, si sa ne acceptam ritmul, ciclicitatea, sa imbratisam schimbarea. Uneori, avem nevoie si de cate un mic soc, sau de cate un mic ghiont, pentru a ne aminti ca traim.
Uneori o scuturare primita de la mama, este benefica. Stie ea de ce vine. Noi doar sa ne deschidem pentru a intelege mesajele.
Ma bucur in fiecare dimineata de mirosul vietii la tara, si aduc recunostinta pamantului care ne sustine, si deciziei noastre de a face acest pas urias. In gradina din spate, am o toaleta ca la tara. Nu ma mai deranjeaza ca in alti ani, o astfel de toaleta. Mai mult, intentionez sa creez un spatiu frumos pentru cercuri de femei, la mine in gradina.
Nu ma mai deranjeaza ca in alti ani, nici toaleta de tara, nici mirosul animalelor, nici rahatul. Sunt reziduuri din corpurile noastre, este firescul, si trebuie eliminat: fizic, mental, emotional, energetic.. In caz contrar, putem suferi o implozie :))
Iar pamantul primeste cu stoicism tot rahatul nostru, al tuturor, sub toate formele lui, si nu se mai plange. Noi oamenii, ne plangem din orice creeaza natura, dar nu si natura umana...
Viata la tara este magie, cu miros de vaca, latratul cainilor, cu aerul acela rece, cu rasariturile superbe, si asfintiturile rosiatice, cu copiii alergand prin ploaie astazi, cu primii fulgi de zapada tot astazi, toata acea liniste superba a diminetii, dar si de peste zi, cu plimbarile pe campul atat de curat energetic, cu padurea cu aer rece si proaspat, ma fac sa-mi umplu plamanii cu aer, cu nesat. Parca imi vine sa trag tot aerul acela, ca pentru toti anii in care nu am putut respira normal. Imi vine sa-l iau cu mine, pentru totdeauna aerul, si toata linistea aceea... Dar pentru a pretui linistea, natura, viata, Universul, ne aduc si opusul ei.
Viata la tara este cea din care suntem creati de fapt. Este racordata la ritmul nostru interior, de aceea se instaleaza o asa pace, o liniste interioara cand esti acolo.
Acolo poti crea, te poti odihni, poti visa, poti respira, poti dansa cu bucurie, si poti primi viata cu bucurie in celulele tale, zi dupa zi.. cu tot cu rahatul, pentru ca si el face parte din viata.. Cu tot cu recele care urca in sus prin picioare, pentru ca si el face parte din viata.. cu tot cu vantul puternic care rupe crengi mari din salcie, cu tot cu apa rece de pe fata, cu tot cu broastele din curte... viata la tara in liniste, conectat la ritmul naturii, te aduce inapoi la tine, si la ritmul tau interior!
Asta este viata mea, racordata la simtirea mea, la inima mea, acolo unde sufletul meu ma vrea.. iar eu il urmez..
Noapte magica sa avem! Sa primiti si sa priviti viata prin ochii inimilor voastre!
Cu multa iubire, Eliza - fiica a Mamei Gaia.
